Intrebari care va ajuta sa selectati un service care aplica folie auto

Dupa ce ati restrans suficient lista cu service-uri care aplica folie auto, iata cateva intrebari bune pe care sa le puneti fiecarui atelier in parte:

De cat timp sunteti in zona? Ce alte zone deserviti?

Afacerile de folieri auto ce au reusit sa supravietuiasca intr-o anumita locatie de-a lungul anilor fara sa se mute ofera de regula in mod constant servicii bune si preturi accesibile. Un service ce se afla in afacere de cel putin 5 ani este un pariu sigur pentru dumneavoastra. Chiar daca ar putea fi putin mai scump decat in cazul unei afaceri nou infiintate pe piata, cel putin veti avea garantia ca veti gasi acel service in acelasi loc daca veti avea nevoie de modificari sau daca foliile dumneavoastra se vor degrada.

De regula, un astfel de atelier bine administrat, care a devenit un succes local, va incerca sa se extinda si in alte orase. Desigur, ati putea intalni un astfel de service proaspat infiintat, dar in orice caz, faptul ca au fost suficient de buni incat sa se extinda semnifica faptul ca acestia acorda o importanta deosebita calitatii produselor si serviciilor pe care le ofera.

Care sunt produsele pe care le utilizati? Oferiti garantie?

Service-urile specializate in aplicarea de folie auto isi obtin veniturile folosind diferite tipuri de folii, obtinute de la diferiti furnizori. Aceste magazine vor oferi o gama larga de produse, incluzand unele metalice, colorate sau hibride, in diferite varietati de transparenta sau de culoare. Daca atelierul pe care l-ati ales va va oferi cel mult unul sau doua tipuri de folie, ar trebui sa fiti precaut. Probabil acestia incearca sa scape de stocurile vechi de materiale (care s-ar putea nici macar sa nu se potriveasca masinii dumneavoastra).

Atunci cand intrebati despre planul de garantie, fiti siguri ca veti intelege tot ce include acesta. Asigurati-va ca acesta acopera probleme ce tin de stergerea si decolorarea foliilor aplicate. Totodata, luati in considerare faptul ca garantia oferita va fi valabila doar pentru foliile ce respecta standardele aflate in vigoare din punct de vedere legal. Cele ce nu respecta aceste reglementari nu vor fi acoperite de garantie. Asadar, nu uitati sa cereti reprezentantului dumneavoastra certificatul de garantie in care sa fie prevazute detalii precum data, tipul de folie auto folosit si costul total al lucrarii inscriptionat pe bonul dumneavoastra.

Unde pot vedea exemple de lucrari realizate? Pot sa vin sa ma conving?

Deoarece un specialist in vanzari v-ar putea convinge cu usurinta prin telefon, cea mai buna cale de a afla daca lucrarea respectiva merita banii dumneavoastra ar fi bine sa veniti sa va convingeti personal de acest lucru. Chiar si 10 minute petrecute la fata locului ar trebui sa fie suficiente pentru a va da sentimentul ca acesta este locul potrivit pentru folierea geamurilor masinii dumneavoastra.

Servirea clientilor este intotdeauna o prioritate importanta pentru service-urile care se respecta. Atunci cand interactionati cu angajatii, sunt acestia prietenosi si apropiati sau manifesta o atitudine rece? Par cu adevarat interesati in a va ajuta sau manifesta dezinteres? Acestea sunt lucruri la care ar trebui sa fiti foarte atenti, deoarece daca acestia nu sunt dispusi sa va serveasca inainte de a deveni clientul lor, cum se vor comporta oare mai tarziu, cand veti avea probleme cu lucrarea efectuata?

Apoi cereti-le sa va prezinte o masina deja foliata. Verificati cu atentie luneta din spate. Cum a fost taiata folia, sub forma de benzi sau o singura bucata ? Adevaratii profesionistii folosesc o singura bucata de folie pentru a acoperi toata fereastra. Daca geamul masinii la care va uitati are marginile ascunse, asigurati-va ca folia este aplicata astfel incat sa acopere si aceste muchii. Aruncati o privire asupra spatiului de lucru – este curat si bine organizat ? Foliile sunt asezate cu grija si profesionalism ? Spatiile de lucru exterioare ar trebui sa fie evitate – este important sa se aplice foliile intr-un spatiu interior, ferit de praf.

Acum mergeti mai departe si verificati foliile de pe geamurile laterale. Asigurati-va ca folia acopera interiorul ferestrei si este perfect intinsa de-a lungul muchiilor. La o privire mai atenta asupra foliei observati bule de aer sau portiuni unde folia nu este intinsa corespunzator ? Daca da, atunci aveti in fata ochilor o lucrare facuta de mantuiala. Pe de alta parte, daca filmul de folie este usor nuantat sau pare brazdat, nu ar trebui sa va ingrijorati foarte mult deoarece poate dura chiar si cateva saptamani pana ca acesta sa se usuce complet.

Post Author: serviciitm

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *